O sută de accidente produse pe munte în 24 de ore. Unde s-au înregistrat cele mai multe

O sută de accidente produse pe munte în 24 de ore. Unde s-au înregistrat cele mai multe
Publicat: 12/01/2020, 10:17

Salvamontiștii spun că ultimele 24 de ore au fost „de foc” pentru salvamontiștii din întreaga țară, confruntați cu un număr mare de evenimente, multe dintre ele soldate cu accidentări grave.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, direct sau prin Sistemul Național de Urgenta SNAU 112, s-au primit 100 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a echipelor Salvamont”, spun reprezentanții Salvamont.

Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Brașov – 16 apeluri, Salvamont Sinaia și Salvamont Lupeni, câte 11 apeluri și Salvamont Sibiu și Salvamont Azuga – câte 9 apeluri.

Salvamontiștii au acordat primul ajutor răniților de pe munte, însă peste trei sferturi dintre cazuri au fost trimise către spital.

De asemenea, s-au mai primit și 17 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre zona montană.

„Cunoscând afluxul mare de turiști către zonă montană, din aceasta perioada a anului, structurile Salvamont și-au dimensionat corespunzător efectivele din teren, asigurând un grad de răspuns, în timp optim, de 100% la evenimente produse, chiar și în condițiile acestui mare număr de accidente produs într-o singura zi. Și astăzi, final de weekend și vacanta școlară, vor fi caracterizate tot prin același număr foarte mare de turiști pe munte, pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, dar și în afara acestora, fapt ce determina echipele Salvamont sa asigure asistenta de salvare la un nivel de personal sporit, peste 500 de salvamontiști fiind la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, în zonele alpine și în cabinetele medicale din cele peste 90 de baze și posturi Salvamont”, anunță reprezentanții Salvamont.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Paste cu pesto făcut în casă. Un prânz pe care îl prepari în 20 de...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Tavi Colen a făcut dezvăluirile mult așteptate: "Amândoi considerăm asta". Când se însoară artistul cu...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
×